Ziua imnului naţional al României

Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

In anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.

”Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, se arată pe site-ul www.cdep.ro. 

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.