Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua internaţională a persoanelor dispărute

Anual, la data de 30 august, se marchează Ziua internaţională a persoanelor dispărute.

La 21 decembrie 2010, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 65/209, prin care şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de creşterea fenomenului dispariţiilor forţate în diferite regiuni ale lumii, ce presupune arestarea, detenţia şi răpirea de persoane împotriva voinţei lor, dar şi faţă de numărul tot mai mare de rapoarte cu privire la hărţuirea, maltratarea şi intimidarea martorilor sau a rudelor persoanelor date dispărute, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceste fapte reprezintă o încălcare deosebit de gravă a drepturilor omului şi fac obiectul unei infracţiuni internaţionale.

Totodată, Adunarea Naţiunilor Unite a salutat, prin aceeaşi rezoluţie, şi intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale pentru protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate, adoptată la 20 decembrie 2006, şi a decis declararea zilei de 30 august drept Ziua internaţională a persoanelor dispărute. Această zi a fost marcată pentru prima dată în 2011.

Prin marcarea acestei zile, Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia, în special, asupra hărţuirii apărătorilor drepturilor omului, a rudelor victimelor, a martorilor şi a avocaţilor acestora. Susţine, de asemenea, necesitatea unei atenţii speciale, care trebuie acordată anumitor grupuri de oameni deosebit de vulnerabile, precum copiii şi persoanele cu handicap.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua Sfântului Alexandru, considerat de Biserică a fi protectorul omenirii

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Alexandru, considerat de Biserică a fi protectorul omenirii. Numele este de origine greaca și are semnificația de a apăra, a proteja, aşadar vedem de unde vine legătura.

Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, iar în această zi se spune că nu e bine să-ţi vorbeşti de rău aproapele. Desigur, bine ar fi să nu-l vorbiţi de rău şi în restul anului. Despre cei care poartă acest nume se spune că sunt sociabili, independenţi, optimişti, joviali şi îndrăgostiţi de libertate. Aşadar, în această notă pozitivă le urăm la mulţi ani celor care își serbează azi onomastica.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august, zi în care credincioşii postesc, ca să nu se asemene cu Irod, cel care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut că Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit, la cererea ei, capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Credincioşii postesc în această zi, pe de o parte ca să nu se asemene cu Irod, care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut că Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, că să le fie viaţa asemenea cu cea pe care a dus-o Ioan, ascetică.

Se spune că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează Vinerea Patimilor. După cum se posteşte în fiecare vineri, pentru răstiginire, tot astfel se cuvine postul în această zi.

Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Există o lungă perioadă din viaţă Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului drept răsplată.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi de abolire a acestuia

La 23 august, începând din 1998, în fiecare an, se marchează Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia, cu scopul de a înscrie tragedia comerţului cu sclavi în memoria tuturor popoarelor, potrivit www.unesco.org.

Dintre diversele zone în care s-a practicat sclavia, comerţul transatlantic cu sclavi este considerat unul dintre cele mai lungi fenomene (patru secole, secolele XVI-XIX), care a afectat circa 17 milioane de bărbaţi, femei şi copii africani şi a avut ca sursă de legitimare intelectuală dezvoltarea unei adevărate ideologii anti-negri, prin celebrul Cod al negrilor (Code noir sau Black Code).

Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia a fost instituită de UNESCO, în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinţei Generale, de la Paris, din noiembrie 1997, prin Rezoluţia 29/C/40. S-a ales data de 23 august, pentru că în noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, care, la vremea aceea cuprindea Haiti şi Republica Dominicană, a avut loc insurecţia care a condus la eliminarea comerţului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenţei istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.

Având scopul general de a înscrie tragedia comerţului cu sclavi în memoria tuturor popoarelor, Rezoluţia ONU invită statele membre să mobilizeze ansamblul comunităţilor educative, ştiinţifice, artistice şi culturale, precum şi tineretul şi societatea civilă.

Alături de Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia se mai sărbătoreşte, la 25 martie, şi Ziua internaţională a comemorării victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi, proclamată de ONU, la 17 decembrie 2007, prin Rezoluţia A/RES/62/122.

La 25 martie 2015, ONU a inaugurat, la sediul din New York, monumentul „Ark of Return” („Arcul întoarcerii”), dedicat memoriei victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi.
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua mondială a fotografiei

Ziua mondială a fotografiei este celebrată la 19 august.

Fotografia uneori ne surprinde, uneori ne trezeşte sentimente sau ne poate furniza informaţii. De cele mai multe ori, nu realizăm cât de puternic este impactul imaginilor pe care le poate surprinde fotografia. Amator, profesionist sau poate aflat la prima fotografie, această zi este dedicată celor pasionaţi de fotografie, din orice colţ al planetei.

Iniţiată în 2009, de către australianul Korske Ara, un tânăr pasionat de fotografie, Ziua mondială a fotografiei continuă să fie sărbătorită, în fiecare an, de tot mai multe comunităţi transformându-se într-un eveniment global, care aspiră să creeze schimbări pozitive în lume prin intermediul fotografiei.

Ziua mondială a fotografiei este o celebrare a capacităţii de comunicare prin fotografie. Într-o lume în care milioane de imagini sunt încărcate în fiecare minut pe internet, această zi a determinat mii de oameni să contribuie cu o fotografie la atingerea unui scop simplu: „să împartă lumea lor cu lumea întreagă”. Fie că este vorba despre un peisaj, portret sau despre surprinderea unei acţiuni, a unui aspect din viaţa de zi cu zi, fotografia este mai mult decât o imagine, este o poveste, care poate schimba în bine lumea în care trăim.

Cea mai veche fotografie care a supravieţuit timpului datează din 1826 sau 1827, potrivit site-ului www.timeanddate.com. A fost făcută de inventatorul francez Joseph Nicéphore Niépce. Fotografia este o vedere a proprietăţii lui Niépce, în Burgundia (Franţa), cunoscută sub numele de ”View from the Window at Le Gras”, realizată printr-un proces numit „heliografie”.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua mondială pentru asistenţă umanitară (ONU)

Începând din 2009, la 19 august este marcată, anual, Ziua mondială pentru asistenţă umanitară.

Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.

Data de 19 august a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008. În 2003, aceasta a fost ziua în care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi reprezentantul special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.

Ediţia din 2019 a Zilei mondiale pentru asistenţă umanitară este dedicată femeilor implicate în acţiuni umanitare din zonele de criză de pe mapamond. Sub titlul „#WomenHumanitarians”, campania gândită de ONU urmăreşte atât să le fie recunoscătoare femeilor care ajută victimele nevinovate ale conflictului din Afganistan sau victimele lipsei de alimente din zona de tranziţie Sahel din Africa, cât şi să atragă atenţia asupra femeilor ce sunt, la rândul lor, victime în Africa Centrală, Sudanul, Siria sau Yemen.

Potrivit ONU, „femeile reprezintă un procent mare dintre cei care îşi riscă viaţa pentru a-i salva pe alţii. De multe ori, ele sunt primele care se implică şi ultimele care pleacă. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de femei pentru a consolida asistenţa umanitară globală”, arată www.un.org.
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Sfanta Marie Mare

Adormirea Maicii Domnului reprezintă comemorarea zilei în care a murit Fecioara Maria, mama lui Isus Hristos. În calendarul creștin ortodox, această zi este prăznuită pe 15 august, după două săptămâni de post.

Deși nu este sărbătoare legală, în România se sărbătorește și Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie. Cei care poartă numele de Maria sau derivate din acesta își sărbătoresc onomastica cu această ocazie. Adormirea Maicii Domnului, deși este considerată sărbătoare mai mare, este dedicată pelerinajelor și rugăciunilor.

Tradiția spune că în ziua Adormirii Maicii Domnului nu se lucrează sub nici o formă. Se organizează praznice și întâlniri, se merge la biserică și se pun flori la icoane. Pe vremuri, 15 august marca ziua când se deschidea sezonul nunților, iar ciobanii coborau turmele de oi de pe munte, semn că vine toamna.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua internaţională a stângacilor

Ziua internaţională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Marcarea acestei zile are în vedere sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi.

În 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor (Left-Handers Club) cu scopul de a menţine o legătură între stângacii din întreaga lume şi de a face cunoscute nevoile şi cerinţele acestora, potrivit www.lefthandersday.com. În 1992, Clubul Stângacilor a iniţiat marcarea Zilei internaţionale a stângacilor, ca un eveniment anual, pentru a creşte gradul de conştientizare publică asupra avantajelor şi dezavantajelor de a fi stângaci.

Până în prezent nu s-a descoperit o explicaţie ştiinţifică pentru folosirea prioritară a mâinii stângi în locul celei drepte, unele teorii susţinând că este o problemă genetică, altele că ar fi determinată de factori externi şi nu de genele moştenite de la părinţi. În zilele noastre, stângacii nu mai sunt priviţi cu suspiciune, teamă sau antipatie, opoziţia dreptaci-stângaci este tot mai puţin un criteriu de discriminare, rămânând un fascinant aspect al diversităţii umane.

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului. Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

Între cei mai cunoscuţi stângaci se află: Pablo Picasso, Isaac Newton, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Wolfgang Amadeus Mozart, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Jimi Hendrix, Robert DeNiro, Martina Navratilova, Phil Collins, Paul McCartney, Hugh Jackman, Ricky Martin, Nicole Kidman, Demi Moore, Morgan Freeman, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Jim Carrey, Lady Gaga, Bill Gates, Oprah Winfrey, Justin Bieber, Barack Obama.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua internaţională a tineretului

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a desemnat, în 1999, data de 12 august în vederea marcării Zilei internaţionale a tineretului, promovată drept o sărbătoare anuală a tinerilor, femei şi bărbaţi, ca parteneri esenţiali în schimbare şi ca oportunitate de a creşte gradul de conştientizare cu privire la provocările şi problemele cu care se confruntă tinerii din întreaga lume.

În prezent există în lume 1,8 miliarde de tineri cu vârste între 10 şi 24 de ani. Potrivit ONU, este cea mai mare populaţie de tineri din toate timpurile. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani nu au cunoştinţele de bază privind cititul şi matematica, în ciuda faptului că majoritatea sunt şcolarizaţi. Această criză globală de însuşire a cunoştinţelor împiedică puternic realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Tema din acest an, „Transforming education”, scoate în evidenţă eforturile de a face educaţia mai incluzivă şi mai accesibilă tuturor tinerilor.

Având în vedere prevederile celui de-al patrulea dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă – Educaţie de calitate – „Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi” – Ziua internaţională a tineretului 2019 va examina modul în care guvernele, tinerii şi organizaţiile de tineret, precum şi alte părţi interesate transformă educaţia astfel încât aceasta să devină un instrument puternic pentru a atinge ODD.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite la 25 septembrie 2015 şi stabileşte un cadru global pentru eradicarea sărăciei şi realizarea dezvoltării durabile până în anul 2030, pe baza Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM).

Programul mondial de acţiune pentru tineret, adoptat de Adunarea Generală a ONU în 1995, stabileşte un cadru de politici şi orientări pentru acţiunile naţionale şi de sprijin internaţional în vederea îmbunătăţirii situaţiei tinerilor. Acesta joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor. Programul se concentrează pe măsurile de consolidare a capacităţilor naţionale în domeniul tineretului şi pentru a creşte calitatea şi numărul de oportunităţi disponibile tinerilor pentru participarea deplină, eficientă şi constructivă în societate. 

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.