Ziua internaţională a moaşelor

An de an, la 5 mai, se sărbătoreşte ziua internaţională a moaşelor.

Având pregătirea profesională necesară, acestea sunt cele care monitorizează, alături de medic, o femeie în ultimele luni de sarcină, o asistă la naştere şi o însoţesc în următoarele săptămâni.

Tot împreună cu medicul, moaşa consiliază cuplurile pe perioada sarcinii despre paşii ce trebuie urmaţi înainte şi după venirea copilului pe lume.

În România, imaginea moaşelor profesioniste rămâne asociată cu cea a celor comunale, fără cunoştinţe de specialitate sau cu cea a asistentelor din maternităţi.

Profesia de moaşă este autonomă şi este caracterizată de către istorici ca o profesie cu un rol social important, indiferent de cultură sau timp, foarte respectată, avându-şi rădăcinile în vremuri străvechi.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.