În fiecare an, la data de 18 iunie este marcată „Ziua gastronomiei durabile” (Sustainable Gastronomy Day).

La 21 decembrie 2016, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat Rezoluţia A/RES/71/246, prin care a desemnat 18 iunie drept Ziua gastronomiei durabile, conform site-ului oficial al ONU, www.un.org.

Decizia recunoaşte gastronomia ca fiind „o expresie culturală legată de diversitatea naturală şi culturală a lumii”. Având în vedere că pandemia de COVID-19 se desfăşoară încă pe tot globul, gastronomia durabilă – care celebrează ingredientele şi produsele de sezon şi contribuie la păstrarea vieţii sălbatice, precum şi a tradiţiilor noastre culinare – este astăzi mai relevantă ca niciodată.

Gastronomia este uneori numită arta de a prepara mâncăruri alese. De asemenea, se poate referi la un mod de a găti dintr-o anumită regiune.

Până în 2050, lumea va avea peste 9 miliarde de guri de hrănit, evidenţiază www.fao.org. Cu toate acestea, o treime din totalul produselor alimentare se pierd sau se irosesc.

Alegând alimente cultivate local şi consumând produse de sezon, putem ajuta la schimbarea obiceiurilor de cumpărare ale întreprinderilor locale, cum ar fi restaurantele şi hotelurile, şi putem susţine pescarii şi fermierii din zonă.

Aşadar, putem să-i sprijinim pe fermieri cumpărând produse alimentare din pieţele locale. Aprovizionându-ne de la micii producători sau de la fermieri de familie, le vom susţine traiul şi vom consolida comunităţile.

Adunarea Generală a ONU, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), în colaborare cu statele membre, cu structurile ONU, cu alte organizaţii internaţionale şi regionale, precum şi cu societatea civilă, depun eforturi pentru a facilita marcarea Zilei gastronomiei durabile, pentru a atrage atenţia publicului asupra contribuţiei gastronomiei la dezvoltarea durabilă. AGERPRES

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *