Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată în fiecare an, la 1 octombrie. pentru promovarea drepturilor acestora, dar şi a unei imagini pozitive a îmbătrânirii.

Instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluţiei nr. 45/106, sărbătoarea vârstnicilor a fost iniţiată în 1982 prin elaborarea unui Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă, adoptat de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea şi aprobat de către Adunarea Generală a ONU, potrivit www.un.org.

În 2002, a doua Adunare Mondială privind Îmbătrânirea a adoptat Planul internaţional de acţiuni privind îmbătrânirea, pentru a răspunde provocărilor cu care se va confrunta populaţia în vârstă în secolul al XXI-lea, precum şi pentru promovarea dezvoltării unei societăţi pentru toate vârstele.

Şi în România, potrivit aceluiaşi studiu, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%.

Fenomenul îmbătrânirii populaţiei implică necesitatea acordării unei atenţii sporite nevoilor speciale şi problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în ceea ce priveşte riscul sărăciei şi excluziunii sociale. În ţara noastră, persoanele vârstnice sunt beneficiare ale măsurilor de protecţie socială susţinute de sistemul de asigurări sociale care acoperă riscul de bătrâneţe prin pensii, şi de măsurile de asistenţă socială pentru situaţii de dificultate sau vulnerabilitate individuală, ca dizabilitatea, situaţiile de dependenţă, sărăcia, potrivit www.mmuncii.ro. Persoanele vârstnice dependente – care şi-au pierdut autonomia funcţională fizică, psihică, intelectuală – beneficiază conform Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, de servicii sociale de îngrijire şi asistenţă acordate la domiciliu, în centre de zi şi centre rezidenţiale – cămine pentru persoane vârstnice.

Anul 2020 marchează cea de-a 30-a aniversare a Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice, în contextul pandemiei COVID-19 ce provoacă temeri şi suferinţe persoanelor în vârstă din întreaga lume. Dincolo de impactul său imediat asupra sănătăţii, pandemia pune persoanele în vârstă într-un risc mai mare de sărăcie, discriminare şi izolare. Aşadar, în acest an, Ziua internaţională a persoanelor vârstnice va evidenţia contribuţia forţei de muncă din domeniul sănătăţii în general la sănătatea persoanelor în vârstă în special, cu o recunoaştere specială a profesiei de asistent medical, potrivit www.un.org. De asemenea, va promova „Deceniul îmbătrânirii în condiţii bune de sănătate (2020-2030)”, o oportunitate de a reuni guverne, societatea civilă, agenţiile internaţionale, profesioniştii, mediul academic, mass-media şi sectorul privat, în vederea organizării de acţiuni pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor în vârstă, a familiilor acestora şi a comunităţilor în care trăiesc. AGERPRES

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Ziua internaţională a muzicii

Ziua internaţională a muzicii (International Music Day) sau Ziua mondială a muzicii (World Music Day) este sărbătorită, în fiecare an, la 1 octombrie.

Iniţiată în 1975 de Lord Yehudi Menuhin, a fost organizată pentru prima dată de Consiliul Internaţional de Muzică (International Music Council – IMC) la 1 octombrie 1975, în conformitate cu rezoluţia adoptată în cadrul celei de-a 15-a Adunări Generale de la Lausanne, în 1973. Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost făcută atât de renumitul violonist şi muzicolog, Yehudi Menuhin, cât şi de Boris Yarustowski, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii al UNESCO, care au semnat o scrisoare, în acest sens, la 30 noiembrie 1974, adresată tuturor membrilor acestuia, potrivit www.imc-cim.org.

Consiliul Internaţional de Muzică, cel care susţine celebrarea Zilei internaţionale a muzicii, a fost fondat de UNESCO în 1949 şi reprezintă cea mai mare reţea de organizaţii, instituţii şi persoane din lume care îşi desfăşoară activitatea în domeniul muzical. Consiliul promovează diversitatea muzicii din viaţa tuturor popoarelor şi accesul la muzică pentru toţi oamenii, reunind organizaţii din aproximativ 150 de ţări din întreaga lume, urmărind consolidarea păcii şi promovarea înţelegerii între oamenii din toate categoriile sociale, potrivit www.calendarlabs.com.

IMC, în încercarea sa de a stabili o armonie globală prin muzică, sărbătoreşte Ziua internaţională a muzicii cu accent special pe organizarea de evenimente muzicale, programe de radio şi de televiziune, dar şi prin materiale de presă. Având în vedere realizarea unui mediu adecvat şi mai primitor pentru muzică şi luând atitudine faţă de poluarea sonoră a mediului, IMC propune ca fiecare ţară să păstreze câteva momente de tăcere în Ziua internaţională a muzicii şi să folosească momentul respectiv pentru a asculta muzică redată în principalele pieţe ale oraşelor.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.