Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în anul 2020 fiind marcată la data de 2 octombrie.

Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional. Scopul acestei organizaţii este să promoveze Ziua mondială a zâmbetului, inclusiv prin intermediul internetului şi platformelor de socializare, încurajând zâmbete şi fapte bune peste tot în lume.

În 1963, artistul american Harvey Ball crease imaginea „faţă zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde cel puţin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească.

În numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, se organizează în fiecare an manifestări care includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi, concursuri de baloane, manifestări care să stârnească zâmbete etc. Organizatorii încurajează, de asemenea, pe toată lumea să facă fotografii sau video-uri de la evenimentele locale organizate cu ocazia Zilei mondiale a zâmbetului şi să le posteze pe reţelele de socializare cu tag-ul World Smile Day.

În calendarul anual există şi o zi dedicată râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai.

Deşi pentru mulţi, zâmbetul este un simbol al plăcerii, sociabilităţii, fericirii sau amuzamentului, totuşi nu orice fel de zâmbet ar trebui să fie astfel interpretat. De pildă, neurologul francez Guillaume Duchenne (1806-1875) a descoperit că zâmbetul autentic angajează atât muşchii aflaţi în zona gurii, cât şi pe cei din zona ochilor. Zâmbetul doar ”din buze” este, aşadar, doar un surâs prefăcut, ce poate semnaliza în cel mai bun caz politeţe sau intenţii nu tocmai prietenoase.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *