Boboteaza

Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită azi, 6 ianuarie 2020. Împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit la 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. Ziua de 6 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.

Catolicii sărbătoresc la 6 ianuarie Epifania, simbolizând anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care i-au adus daruri, aur, smirnă şi tămâie, iar ortodocşii celebrează botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul.

Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan.

Boboteaza sau Botezul Domnului, una dintre cele 12 sărbători creștine importante, este celebrată la 6 ianuarie 2020. Pe lângă tradiția sfințirii apelor, include și o serie de obiceiuri populare, ca acela în care bărbații scot crucea din apă, și superstiții, precum aflarea ursitului.

Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.