Ziua mondială a veganismului

Ziua mondială a veganismului este sărbătorită în fiecare an la data de 1 noiembrie.

Termenul „vegan” a fost creat în 1944 de către Donald Watson (1910-2005), cofondatorul Societăţii Vegane (The Vegan Society) din Marea Britanie.

Veganismul este un mod de viaţă care încearcă să excludă, pe cât posibil şi practic, toate formele de exploatare şi de cruzime comise asupra animalelor pentru obţinerea de mâncare, îmbrăcăminte sau în orice alt scop, se arată pe site-ul https://www.vegansociety.com.

Societatea Vegană a fost înregistrată la început ca una de binefacere, în august 1964, pentru ca în decembrie 1979 să devină o societate cu răspundere limitată. Definiţia veganismului şi a obiectivelor caritabile ale societăţii au fost modificate şi perfecţionate de-a lungul anilor. Din 1988 şi până în zilele noastre veganismul a rămas definit ca o filosofie şi un mod de viaţă care încearcă să excludă – pe cât posibil şi practic – toate formele de exploatare şi de cruzime comise asupra animalelor pentru obţinerea de mâncare, îmbrăcăminte sau în orice alt scop, şi care, prin extensie, promovează dezvoltarea şi utilizarea alternativelor, în beneficiul animalelor, al oamenilor şi al mediului.

O dietă vegană este foarte diversă şi cuprinde tot felul de fructe, legume, nuci, cereale, seminţe, fasole şi legume, toate acestea putând fi preparate în nenumărate combinaţii. Astfel, veganii pot consuma, spre exemplu, curry, prăjituri, pateuri, pizza etc., toate acestea preparate din ingrediente pe bază de plante.

Veganii evită exploatarea animalelor indiferent de scop, compasiunea fiind un motiv de bază. De la accesorii şi lucruri de îmbrăcat până la articole folosite pentru machiaj, produsele de origine animală şi produsele testate pe animale se găsesc pretutindeni, totuşi, în zilele noastre, pentru toate acestea există alternative accesibile şi uşor de obţinut. De asemenea, veganii nu susţin exploatarea animalelor sub nicio formă şi prin urmare ei evită să viziteze grădini zoologice sau acvarii, sau să ia parte la curse de câini sau de cai. O bună alternativă pentru vegani o reprezintă vizitarea şi susţinerea sanctuarelor de animale care reprezintă un adăpost sigur şi care oferă dragoste şi căldură animalelor salvate.

Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii urmareste-ne pe Facebook.